← Înapoi la pagina principală

MWC Barcelona 2021 / 4YFN Barcelona 2021

În perioada 28 iunie – 01 iulie 2021, ARIES-TM organizează participarea în cadrul pavilionului naţional la târgul internațional “Mobile World Congress Barcelona 2021”, cel mai mare şi cel mai prestigios congres din domeniul comunicațiilor mobile la nivel mondial. Detalii asupra evenimentului găsiți pe site.

Sub umbrela acestui mare congres, vom organiza și participarea românească la “4YFN Barcelona 2021” , eveniment care vine în sprijinul startup-urilor, investitorilor și companiilor în vederea lansării de noi proiecte/produse împreună. Zona 4YFN este o zona frecventată de organizații care finanțează start-up-uri și se desfășoară în aceeași locație ca și MWC Barcelona (Fira Gran Via, Av. Joan Carles I, 64 08908 L’Hospitalet de Llobregat).

Participarea delegaţiei române este sprijinită de către MEAT, prin decontarea cheltuielilor legate de plata suprafeţei închiriate, construcţia standului și suportarea a 50% din cheltuielile privind transportul și cazarea pentru un reprezentant al fiecărei companii participante.

Sperăm ca lucrurile să se îndrepte spre o direcție normală, în ceea ce privește restricțiile din cauza pandemiei de coronavirus, iar evenimentul să se desfășoare în condiții optime.

Pentru mai multe informații, persoana de contact este Mariana Rus, 0734 006 998.